Sclavie în Argeș, unde șapte victime, dintre care una minoră, au fost obligate să trăiască în condiții precare și să muncească pentru proprietarul unei ferme. Autoritățile au descoperit situația, în urma perchezițiilor. Proprietarul firmei este cercetat pentru trafic de persoane și trafic de minori.
În urma a patru percheziţii efectuate, joi în Argeş şi Bucureşti de DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au fost descoperite șapte victime, dintre care o persoană minoră, obligate să trăiască în condiții inumane și să muncească pentru proprietarul unei ferme din Argeș. Proprietarul unei ferme din Argeş este cercetat pentru trafic de persoane și trafic de minori.
„La data de 27.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Argeș și a municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, ambele în formă continuată.” se arată în comunicatul DIICOT.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada decembrie 2023-mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, un făptuitor a recrutat prin inducerea în eroare șapte persoane vătămate, dintre acestea una minoră, pe care le-a adăpostit la ferma sa din județul Argeș, unde prin constrângere fizică și psihică le-a supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Argeș și Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobilă București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Persoanelor vătămate li s-a asigurat sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CITEȘTE ȘI:
Caz de SCLAVIE la două stâne din Brașov. Minor ținut într-o cușcă și obligat să muncească de ciobani